Povestea lui Mos Craciun !!!




Cândva, la marginea unui oras, trăia un mester bătrân care făcea jucării. Tot anul mesterea la ele cu dragoste si răbdare. Erau minunate si nu semănau una cu alta. În Ajunul Crăciunului, bătrânul mester pleca din oras să-si vândă jucăriile. Oamenii din acel oras nu erau prea bogati, asa că mesterul le vindea jucăriile pe mai nimic.

Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineata de Crăciun. Până într-un an în care… Mesterul vânduse toate jucăriile si se întorcea spre casă. La marginea orasului s-a oprit să privească o fereastră. stia că acolo locuieste o familie tare săracă si se întreba ce jucării or fi primit copiii.

Trei copii visau cu voce tare: Dacă am avea un soldătel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns… Bătrânul stia că nu mai avea nicio jucărie si tare ar fi vrut să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldătel de plumb răsărise, nu se stie de unde, în fundului sacului. si astfel, dorinta celor trei frati sărmani s-a împlinit.

În drum spre casă, bătrânul se gândea: „Aş vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecăruri copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”. şi cum mergea aşa, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi trişti. Sărmană făptură, ce te doareş Se pare că puiul se rănise la un picior. Cum a ştiut şi cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana şi l-a ajutat să se ridice. Atunci făptura aceea gingaşă i-a vorbit cu glas limpede ca şi de copil: – Acum văd că ai o inimă bună. Dorinşa şi se va îndeplini!

Ca din pământ a apărut o sanie fermecată, purtată în zbor de nişte reni minunaşi. şi bătrânul s-a înălşat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar şi hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în nişte haine neobişnuite, de culoare roşie. N-ar fi putut spune cât şi pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu a simşit cum coboară lin într-un şinut înzăpezit, unde îl aştepta o căsuşă cu ferestre luminate. O mulşime de pitici ca şi cei din poveşti l-au întâmpinat bucuroşi. Piticii erau harnici şi îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belşug, căci, nu se ştie cum, se înmulşeau mereu şi nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meşter priceput îi îndruma pe pitici si împreună făceau jucării, mereu mai multe si mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucăria pe care si-o dorea.

În seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casă ei aduc vestea minunată a nasterii Domnului si urează un an bun si îmbelsugat. Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, în dimineata de Crăciun, în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. După numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Mos Crăciun acelui mester si asa a rămas până astăzi.

De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu totii în jurul mesei încărcate cu bunătăti, nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Mosul are grijă de ei doar o dată pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!


Colinda1